SWF file not found. Please check the path.

Meditatii

Timpul în care trăim este plin de provocări şi tensiuni fără precedent. Zi de zi, Fiinţa noastră este solicitată pe toate planurile şi este pusă în situaţii alarmante .Poluarea fizică, emoţională şi mentală cu care suntem confruntaţi, neaşteptatul care ne invadează destinul, falsul sentiment al neputinţei noastre în faţa iresponsabilităţii Lumii în care trăim , constituie un stres care creşte clipă de clipă şi care iată, după statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, face ravagii mai mari decât toate catastrofele cu care s-a confruntat Omenirea până acum. În toată această vâltoare a Vieţii este nevoie de un PUNCT DE SPRIJIN, de câteva clipe în care să ai răgazul să te conectezi la TĂRÂMUL tău fermecat, la Centrul tău solar, la acel mister care te locuieşte şi care este SURSA PUTERILOR tale de a face faţă Lumii şi Existenţei. OAZA DE LUMINĂ este un astfel de spaţiu pe care îl poţi accesa ori de câte ori vrei. Cele câteva minute de Meditaţie pe care ţi le vom propune au forţa de a te face să te re-găseşti pe tine însuţi, de a te decontracta, relaxa şi reface şi de a merge mai departe fără ca tot ce ţi se întâmplă să lase urme.

 

Display # 
Title Hits
Meditatie Armonia interioara 2618
Meditatie Un dar pentru viitor 2595
Meditatie Focul Interior 3055
Meditatie Vindecarea stresului timpului 2669
Meditatie Imbunatatirea calitatii energetice a sangelui 2603
Meditatie O noua Meditatie de Iubire 2632
Meditatie Pentru activarea Energiei Prosperitatii 4316
Meditatia tacerii interioare 2723
Meditatie Pentru a trezi Bucuria interioara 3013
Meditatie Pentru combaterea efectelor nocive ale Stresului 2816
Meditatie Pentru dezvoltarea Intuitiei 3698
Meditatie Intalnire cu Ghidul tau de Lumina 4142
Meditatie De programare pozitiva 4048
Meditatie Spatiul vital 2370
Meditatie pentru activarea Responsabilitatii de Sine 2292
Meditatie de auto vindecare 6115
Meditatie de activare a Pacii interioare 3826
Meditatie Energia Vindecatoare a Binecuvantarii 3773
Meditatie de relaxare 3857
Meditatie de optimizare prin Energia Culorii Albastre 3064
_j5bhveisx